10 ani cu Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba”

Vineri, Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” deschide seria de manifestări ce marchează 10 ani de la înfiinţarea şcolii. De la ora 12.00 este vernisată intervenţia plastică „Oraş în culoare” în spaţiul public pe traseul dintre cele două clădiri ale liceului (str. Dornei, B-dul Independenţei). La ora 15.00 au loc activităţile interdisciplinare, sub genericul „Arta, şcoală şi comunicare”, la ora 18.00, la Turnul Dogarilor, se vernisează expoziţia de ceramică „Cer din lut”, semnată de Emil Casian Dumitraş, la ora 18.30 dansează formaţia „Regenbogen” a Forumului German Bistriţa, urmată de formaţia medievală „Nosa”, iar seara, între 20-22, în curtea liceului, este „Seara lanternelor”.

Sâmbătă, de la ora 11.00, la Galeria liceului, se deschide expoziţia „Ucenicii”, la 11.30, expoziţia „Piace Begins With Me”, la ora 12.00 „Maestrul şi ucenicii”, la 13.00 „Argument plastic”. La ora 16.00, în faţa liceului, este dezvelit bustul lui Corneliu Baba, iar la ora 18.00, la Sinagogă, este vernisată expoziţia „Omagiu Corneliu Baba”, urmată de recitalul de muzică vocală şi instrumentală, cu acompaniament de pian, în interpretarea profesorilor liceului de muzică, a corurilor „Excelsior” şi „Tudor Jarda”.

Tot acum vor fi înmânate premiile naţionale „Corneliu Baba”, ediţia 2008. După cum ne informează directorul liceului, Alexandru Gavrilaş Vasilichi, manifestările continuă duminică, de la ora 11.00, cu crosul liceului, în Parcul municipal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5