Bistriţa colorată, admirată de primarul Ovidiu Creţu

Prestigiosul şi cunoscutul Liceu de Arte „Corneliu Baba” din Bistriţa, condus cu competenţă de prof. şi artist plastic Macedon Retegan, a organizat un trio de activităţi, în 2 iunie, în Sala festivă a liceului, unde au fost prezenţi un număr mare de elevi, cadre didactice, părinţi, invitaţi, atât din ţară, cât şi din străinătate, un eveniment care a întrunit un număr mare de personalităţi, inclusiv mass-media.
Menţionăm că această activitate deosebită şi captivantă, necesară şi utilă, a fost sponsorizată de către Rombat Member of Metair Group pentru tipărirea cărţii de colorat, Asociaţia de Prietenie Germană – Săsească – Română – sponsor pentru premiere şi, nu în ultimul rând, Primăria Bistriţa, prin implicarea primarului municipiului Bistriţa, ing. Ovidiu Creţu.
În deschiderea evenimentului au rostit scurte alocuţiuni despre însemnătatea şi valoarea acestui moment prof. Macedon Retegan – directorul Liceului de Arte „Corneliu Baba”, ing. Ovidiu Creţu – primarul Bistriţei, Georg Franchy – preşedintele Asociaţiei de Prietenie Germană – Săsească – Română Wiehl Bistriţa.
A fost lansat volumul „Tipologia monumentelor din Bistriţa”, autor fiind dr. Corneliu Gaiu, director al Muzeului Bistriţa şi istoric de artă Vasile Duda – profesor.
Despre valoroasa carte şi autori a vorbit d-na arhitect Tamaş M., iar autorii au motivat elaborarea acestei cărţi.
A urmat festivitatea de premiere a elevilor de la clasele primare (I-IV) din municipiul Bistriţa, a căror elevi au prezentat, în expoziţie, cărţi de colorat în tehnică mixtă sau creioane colorate pentru învăţământul primar, fiind premiate şi lucrări trimise din Germania – Wiehl.
A fost declarată deschisă Expoziţia Concurs „Colorează Bistriţa”, constând în lucrări realizate pe suport de hârtie, pânză, carton, în tehnica culorilor de apă, culori acrilice, colaj şi tehnică mixtă.
Precizăm că primarul Bistriţei, ing. Ovidiu Creţu, susţine ideea de a extinde acest concurs şi la ciclul gimnazial, în următorii ani, iar conducerea liceului mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment şi în mod special d-nei învăţătoare Nicoleta Toma de la Şcoala Gimnazială nr.1 Bistriţa, coordonator în echipa de proiect, împreună cu înv. Emiliana Drăguş de la Liceul de Arte „Corneliu Baba”.
Mulţumind sponsorilor pentru efortul şi implicarea avută, aceştia şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini acest gen de concurs – „Colorează Bistriţa”.
Arta modelează şi înfrumuseţează sufletul şi inima, fapt concludent şi real în cadrul Liceului de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa, unde se munceşte mult, se creează şi se formează temperamente, alături de multă carte de calitate, iar cei care vor frecventa liceul, încă din clasa pregătitoare, vor avea un avantaj net în mânuirea elementelor de limbaj plastic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5