100 de testări cu aparatele etilotest și drugtest făcute de poliţiştii bistriţeni în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au desfășurat acțiuni în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, dar și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, polițiștii au efectuat verificări în mai multe filtre, instituite pe principalele artere rutiere din județ cât și pe raza municipiului Bistrița. Totodată, pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise au fost efectuate testări cu aparatele etilotest și drugtest.

La activități au participat polițiștii Serviciului Rutier, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și Biroului Rutier al Poliției municipiului Bistrița cât și polițiști din cadrul Poliției Orașului Beclean, Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului și Secției 4 Poliție Rurală Beclean. Pentru neregulile constatate în trafic cât și pentru cele care privesc ordinea și liniștea publică au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproape 27.500 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 4 certificate de înmatriculare.

Peste 270 de persoane au fost legitimate și controlate de către polițiști. În cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier au fost efectuate aproape 100 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.

Reamintim faptul că toate activitățile polițiștilor au un rol preventiv având ca scop creșterea gradului de siguranță publică prin identificarea acelor persoane care nu respectă normele rutiere sau de conviețuire socială.

Acțiunile polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud continuă și în perioada următoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5