11 ani sub semnul Săptămânii Solidarităţii şi Toleranţei

Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei a debutat la sediul PROADO cu prezentarea echipei care în aceste zile va organiza o paletă de evenimente menite să spună că împreună trebuie să convieţuim în pace, sub semnul solidarităţii. Preşedintele PROADO, Doina Orza, alături de membrii asociaţiei, organizează pentru al 11-lea an acest eveniment, care se derulează în paralel cu Asociaţia parteneră din Besançon – Recidev.
Marţi, de la ora 12.00, la Instituţia Prefectului are loc masa rotundă „Anul european pentru dezvoltare”, cu participarea elevilor de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”. De asemenea, se va vorbi despre „Siguranţa alimentară” cu ajutorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Miercuri, de la ora 12.00, va fi Carnavalul prieteniei şi solidarităţii pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, iar de la ora 16.00, la Penitenciarul Bistriţa, fostul comandant al instituţiei, Constantin Ioniţoaia va vorbi despre libertate şi captivitate. Joi, de la ora 16.00, la sediul PROADO, scriitorii bistriţeni (coordonaţi de Elena M. Cîmpan) se vor întâlni sub genericul „Solitarul literar în solidaritate” cu doamnele de la Asociaţia Amazoanelor Bistriţene, condusă de Livia Moldovan.
Vineri, de la ora 8.00, la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” va fi organizată întâlnirea „Arhitectură vernaculară”, în cadrul căreia vor vorbi istoricul Vasile Duda şi arhitectul Marcela Tămaş.
Timp de o săptămână sunteţi invitaţi să luaţi parte la aceste acţiuni menite să ne apropie, să spună că solidaritatea şi toleranţa sunt atributele unui popor educat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5