150 de sancțiuni aplicate de polițiști de Crăciun! Iată care este valoarea totală a amenzilor și câte permise au fost reținute
Oamenii legii bistrițeni au aplicat nu mai puțin de 150 de sancțiuni în perioada Crăciunului, în valoare totală de peste 34.000 de lei. Cele mai multe nereguli au fost depistate în trafic, acolo unde polițiștii au fost nevoiți să rețină permisele unui număr de 12 șoferi.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a transmis faptul că în aceasta perioadă a Sărbătorilor polițiștii bistrițeni acționează pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru apărarea patrimoniului public şi privat și pentru siguranţa traficului rutier şi salvarea de vieţi omeneşti.
"În județul Bistrița-Năsăud, în medie, peste 100 de polițiști de la ordine publică, rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigare a criminalităţii economice, acţiuni speciale şi investigaţii criminale sunt la datorie pentru siguranța dumneavoastră. În perioada 25-26 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au acţionat pe principalele artere de circulaţie, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Au fost folosite aparate radar în vederea prevenirii excesului de viteză", au transmis reprezentanții IPJ BN printr-un comunicat.
Astfel, mai precizează sursa citată, au fost aplicate la nivel judeţean 150 de sancţiuni, în valoare totală de 34.815 lei, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere pentru diverse nereguli.
Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere neplăcute, polițiștii vă recomandă să conduceţi prudent și să adoptaţi un comportament preventiv în traficul rutier.
Citiţi şi:
- 32 permise de conducere reținute și amenzi de peste 150 000 lei, aplicate de polițiștii bistrițeni
- Aproape 600 de amenzi aplicate de poliţişti, în minivacanţă. 36 de şoferi au rămas fără permis
- Nu mai puţin de 28 permise de conducere reținute. Amenzi de peste 185 000 lei, aplicate de polițiștii bistriţeni
- Misiuni ale polițiștilor din Bistrița-Năsăud! Amenzi, permise suspendate, certificate de înmatriculare retrase
- Amenzi usturătoare şi 27 permise reţinute de poliţiştii rutieri, în acest sfârşit de săptămână
Adaugă comentariu nou