160 posturi pentru 5000 şomeri bistriţeni

Bistriţenii care sunt în concediu …prelungit şi forţat de starea economiei, adică în şomaj, au la dispoziţie, în această perioadă, 160 de locuri de muncă puse la dispoziţie de angajatorii din Bistriţa-Năsăud, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai multe posturi vacante sunt în, ca de obicei, în municipiul Bucureşti- 1.325, judeţele Cluj – 809, Iaşi- 589; Timiş- 557 etc.

La nivel judeţean, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite doar zece locuri de muncă, dintre care jumătate pentru ingineri auto, constructor, mecanic, proiectant etc. Cei cu studii superioare pot opta şi pentru posturi de director economic, inspector asigurări, reprezentant tehnic comercial, reprezentant vânzări etc.

Pentru studii medii, profesionale sunt disponibile alte 150 de posturi, în meserii precum cea de agent vânzări, asistent achiziţii, brutar, buldoexcavator, confecţioner articole hârtie, confecţioner tricotaje, contabil, vânzător (8), dulgher (8), şofer taxi (7), mecanic auto (6), fierar betonist, imprimeur, instalator, lăcătuş mecanic, şofer pentru TIR (câte 5). Firmele bistriţene caută şi vreo 26 de lucrători necalificaţi.

În prezent, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud figurează 5180 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5