20 de ani cu Societatea de Concerte Bistriţa. Shakespeare şi marea muzică, la Sinagogă
Aniversând 400 de ani de la naşterea marelui scriitor şi gânditor englez şi al lumii – Primăria Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „G. Coşbuc” – Palatul Culturii, Centrul Judeţean pentru Cultură BN şi Fundaţia Societatea de Concerte Sinagoga din Bistriţa, un concert simfonic extraordinar.
Concertul care a marcat primii 20 de ani de activitate a Fundaţiei Societatea de Concerte Bistriţa a fost deschis de scriitorii Dan Coman şi Marin Mălaicu Hondrari care au celebrat Ziua internaţională a poeziei (21 martie) cu un mesaj din partea Pen Club Romania şi un micro recital de poezie susţinut de elevii care frecventează clubul de creative writing SubNord (profesor Dan Coman), la Centrul Judeţean pentru Cultură.
În faţa unei săli arhipline au evoluat, cu profesionalism, muzicienii şi instrumentiştii de valoare din ţară, renumiţi şi prezentaţi de directorul CJC BN, dr. Gavril Ţărmure, reuniţi în Noua Orchestră Transilvană, având ca dirijor pe Romeo Râmbu, iar ca solist pe violonistul Remus Râmbu.
Programul muzical, inspirat din opera „marelui Will”, a cuprins piese celebre semnate de Otto Nicolai – Uvertura „Nevestele vesele din Windsor”, Nicolo Paganini – Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Re major, Felix Mendelsshon Bartholdy – „Visul unei nopţi de vară”.
La Sinagoga din Bistriţa, parafrazând metaforic, am trăit visul unei nopţi de primăvară muzicală.
Citiţi şi:
- 20 de ani de activitate a Fundației ”Societatea de Concerte Bistrița”. Concert simfonic extraordinar cu Noua Orchestră Transilvană
- CONCERT VOCAL- SIMFONIC
- CLASICISMUL VIENEZ
- Clasicismul vienez – Mozart, Hayden, Beethoven – la Sinagoga din Bistriţa
- CONCERT SIMFONIC EXTRAORDINAR susținut de NOUA ORCHESTRĂ TRANSILVANĂ
Adaugă comentariu nou