29 de zile în arest pentru doi şoferi

Ioan M., de 31 ani, din Bistriţa care marţi a provocat un accident rutier pe strada Clopoţeilor fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere reţinut a fost prezentat de poliţiştii rutieri procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă. Procurorul şi-a însuşit propunerea poliţiştilor, l-a prezentat Instanţei de judecată care a hotărât arestarea preventivă a învinuitului pe o perioadă de 29 zile. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu cel de-al doilea şofer, Ioiel C., de 34 ani, tot din Bistriţa, care marţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Subcetate, din municipiu a acroşat pe minorul Alin P. , de 8 ani, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. După aceasta s-a deplasat la un bar din apropiere şi a consumat băuturi alcoolice revenind la locul accidentului după aproximativ 40 de minute. Şi în acest caz, şoferul a fost prezentat de poliţiştii rutieri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, prin procurorul de caz, şi-a însuşit propunerea organelor de cercetare ale poliţiei judiciare şi l-a prezentat pe inculpat Judecătoriei Bistriţa. Prin Încheierea Penală, Instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile fiindu-i eliberat mandatul de arestare preventivă. În urma investigaţiilor medicale amănunţite efectuate în cadrul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, minorului accidentat de Ioiel C., i s-a stabilit diagnosticul: ”Fracturi matafize distale gamba stângă, angulate posterior”. Urmează ca acest accident rutier să fie înregistrat în evidenţe ca accident rutier grav, soldat cu un rănit grav. Cei doi inculpaţi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud, transmite agent principal de poliţie Claudia Adriana Creţa, pzrtător de cuvânt al PIJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5