30 mai, termen limită pentru situaţiile financiare

Societăţile comerciale, societăţile / companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare vor întocmi şi depune situaţiile financiare anuale la administraţiile fiscale teritoriale, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. Termenul este data de 30 mai 2011, ne informează economistul Maria Biriş, de la Compartimentul relaţii publice al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) B-N.

Subunităţile înregistrate în România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate depun situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2010 la administraţiile fiscale teritoriale în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 30 mai 2011.

Nerespectarea termenului cu privire la depunerea situaţiilor financiare anuale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, şi cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare faţă de termenul legal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5