32 de sancţiuni la final de săptămână

Jandarmii bistriţeni au executat în 48 de ore un număr de 19 misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice, aplicând un număr de 32 de sancţiuni contravenţionale dintre care 24 amenzi în valoare de 4.500 de lei şi 8 avertimente scrise. Principalele abateri sancţionate au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legii nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, (cerşetorie, servirea unor consumatori cu băuturi alcoolice în localuri publice şi în afara acestora, în zilele şi la orele când este interzisă desfacerea acestora ori după ora de închidere stabilită în programul de funcţionare, refuzul declinării identităţii în faţa organului constatator, etc.) şi pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 1995 privind protecţia mediului, art. 96, alin.2, pct. 34, pentru aruncarea şi depozitarea unor deşeuri pe malurile unor râuri şi în albiile acestora. În perioada de referinţă au fost verificate în baza de date un număr de 69 de persoane.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5