38 de persoane sancţionate pentru că nu purtau masca de protecţie
Având în vedere numărul de cazuri de COVID-19 înregistrate, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii bistrițeni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai unor instituții abilitate în acest sens, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.
Ieri, 27 octombrie, au fost desfăşurate în sistem integrat 8 acţiuni punctuale de verificare în zone aglomerate, în zona școlilor, zone pietonale, centre comerciale, piețe, târguri, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La acțiunile desfășurate au participat 64 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud.
Astfel, au fost verificate peste 1600 de persoane (aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale) , 98 de operatori economici și 138 de mijloace de transport. Totodată, au fost controlate 44 de mijloace de transport în comun, fiind depistate 5 persoane, dintre care 4 conducători auto, care nu purtau masca sanitară sau o purtau în mod necorespunzător.
În ultimele 24 de ore, pentru abaterile constatate, echipele de control au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22.865 de lei. Din totalul acestora, 38 de sancțiuni, în valoare de 2500 de lei, au fost aplicate de polițiști pentru nerespectarea Legii 55/2020, respectiv nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport, să nu se expună la riscuri.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Citiţi şi:
- Aproape 150 de operatori economici din judeţ, verificaţi într-o zi de poliţie pe tema Sars-Cov-2
- Deşi în carantină, o sângeorzancă, un bistriţean şi un năsăudean, găsiţi de poliţişti pe drum. Vezi ce au păţit!
- Forţele de ordine continuă acţiunile de verificare a respectării măsurilor anti-Covid! Amenzi aplicate de poliţişti
- Eveniment întrerupt de poliția locală în Bistrița, în curtea unui imobil. Au fost legitimate 20 de persoane, fiind aplicate 15 sanctiuni de 4500 lei
- Aproape 40 de amenzi aplicate de poliţişti pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid
Adaugă comentariu nou