500.000 de lei din vânzarea cabinetelor medicale
Aflate pe final, procedurile de tranzacționare a cabinetelor medicale din Beclean înseamnă, din punctul de vedere al Primăriei, în calitatea sa de vânzător, reinvestirea viitoarelor încasări socotite, conform legislației în vigoare, la nivelul a 500.000 de lei, în susținerea activităților de profil din sistemul de sănătate. Anunțul, cu aplicabilitate din 2014, i-a aparținut edilului Nicolae Moldovan într-o recentă ședință a Consiliului Local, atunci când s-au discutat detaliile și pașii care mai sunt de urmat până la încheierea operațiunilor de vânzare-cumpărare a majorității spațiilor aflate în incinta policlinicii de pe strada Grigore Silași. Excepție vor face, conform primarului, sala de așteptare și toaletele amplasate la etaj și alte câteva dependințe, care vor rămâne în administrarea autorităților orășenești, însă tot spre beneficiul viitorilor proprietari din clădire cu drept de folosință în exclusivitate și cu avantajul că pot atrage bani publici pentru eventuale reparații sub un acoperiș unde vor exista, deopotrivă, încăperi administrate și în regim public, și în sistem privat. În privința spațiilor aflate în proprietatea orașului, un prim pas va fi făcut cât de curând prin modernizările de rigoare, repararea ușii de la intrare și a casei scărilor, au căzut de acord aleșii locali, urmând ca banii încasați din vânzarea cabinetelor să fie prevăzuți în bugetul corespunzător anului 2014 pentru lucrări în jurul aceluiași imobil: rezolvarea problemei legate de canalizare, amenajarea parcării și a trotuarului din față.
Au formulat intenții de cumpărare doctorii: Mihai Mariașiu, Ana Mariașiu, Vasile Cocoi, Cocoi Veronica, Sorin Vasile Cocoi, Nagy Lili, Gheorghe Coman, Cristina Rusu, Levai Tiberiu. Până la încheierea procedurilor, comisia va mai organiza în jur de 5 – 6 ședințe cu factorii implicați în tranzacția legată de o clădire aparținând Consiliului Local, unde actul medical s-a desfășurat până acum prin întrebuințare gratuită a spațiilor folosite în baza contractelor de comodat stabilite între părți.
Citiţi şi:
- Veres Zoltan, la cârma CL
- Reprezentanți CL cu preponderență social-democrată în conducerea școlilor din Beclean
- Medicii de familie din Beclean, la dispoziția pacienţilor și prin telefon! Vezi cum pot fi contactaţi!
- O nouă etapă în scoaterea la vânzare a cabinetelor medicale
- Demisie în Consiliul Local Beclean
Comentarii
Ne îndreptăm cu pași repezi spre o privatizare completă a serviciilor medicale.Oare asta își doresc românii?
Adaugă comentariu nou