Veres Zoltan, la cârma CL

Consilierul social-democrat va conduce, din postura de preşedinte, toate întâlnirile oficiale pe care legislativul oraşului Beclean le va avea în lunile aprrilie, mai şi iunie. Veres Zoltan îi urmează astfel în funcţie colegului de partid, Mihai Mariaşiu, cel care a coordonat în ultimele trei luni şedinţele Consiliului Local. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, iar propunerea i-a aparţinut consilierului din aceeaşi tabără politică, Ioan Cârjac.
PSD are 10 reprezentanţi în CL (Bogdan Tuşa, Mihai Mariaşiu, Alexandrina Boroş, Veres Zoltan, Sever Bindea, Emil Moldovan, Vasile Pop, Titus Bilegan – decanul de vârstă al CL, Ioan Cârjac şi Ioan Lazăr), PDL – 3 (Letiţia Vlăduţiu, Bogdan Rusu şi Bogdan Ioan Costin), PNL – 2 (Cristian Cârlig şi Vasile Cocoi) şi UDMR – 2 (Borsos Laszlo şi Mathe Ştefan). Până la finalul mandatului, fiecare va trebui să conducă măcar o dată şedinţele ordinare şi, după caz, cele extraordinare, ale aleşilor orăşeneşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]