Astăzi,

838 posturi scoase la titularizare

Astăzi are loc concursul de titularizare pe cele 1197 de posturi disponibile pentru anul şcolar 2010-2011. Dintre aceste posturi, 359 au fost ocupate în etapele de pretransfer, iar 838 sunt scoase la titularizare şi vor fi ocupate în urma examenelor ce au loc în cele două centre din Bistriţa, Şcoala Generală nr.1 şi Şcoala Generală nr.6. „Ieri am avut o întâlnire cu preşedinţii şi secretarii celor două centre de concurs, stabilindu-se ultimele detalii legate de organizarea examenului. După susţinerea concursului, lucrările vor fi sigilate în pachete şi vor pleca pe 4 trasee, însoţite de reprezentanţii IŞJ, împreună cu jandarmi, în cele 11 centre de evaluare din ţară”, declară inspectorul şcolar general, Mihai Mureşan. La rândul lui, inspectorul şcolar general adjunct Mircea Romocea spune că în acest an securitatea este maximă, fiecare candidat primind etichete autocolante, cu cod de bară personalizate, care vor fi aplicate pe foile tipizate. Până vineri au fost validate 1141 de dosare pentru cele 838 posturi, dintre care 185 titularizabile (47 în mediul urban) şi 653 netitularizabile (290 în mediul urban). Cele mai multe dosare sunt la învăţători – 157, la educatoare – 201, la limba română – 85 etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5