Acasă, la Telcişor, e Raiul pe pământ
Telcişor cu apă lină
La tine dorul mă mână,
Să beau apă cu pumnii
Şi să îmi văd vecinii.
În această frumoasă vacanță de vară m-am întors în satul meu Telcişor, unde m-am născut, unde am crescut, unde m-am format ca om pornind în viață cu cei şapte ani de acasă. Am fost în locuri minunate, am aflat mărul acoperit cu vie care a fost prima mea scenă, unde mă urcam şi cântam cu mult drag vecinilor mei până seara târziu. Duminică am fost la Sfânta Biserică din Telcişor, am rămas foarte uimită văzând biserica plină de oameni credincioşi, oameni care în decursul săptămânii muncesc la câmp, asta m-a făcut să cred că e rezultatul şi totodată meritul părintelui Vasile Ovidiu Tofan care slujeşte la această parohie. La invitația diacului İliuț Homei am avut deosebita plăcere de a cânta o priceasnă închinată Sfintei Fecioară María. Am stat de vorbă cu mulți dintre vecini care mi-au spus că: ce mândrii ar fi părinții mei să mă mai audă cântând. De asemenea prin intermediul emisiunilor As-tv, Din cununa folclorului-realizator Marioara Sigheartau şi Astăzi sărbătorim- realizator Menuț Maximinian, am reuşit să mai lansez un nou cântec- Anii mei din tinereață- le mulțumesc frumos pentru invitație, aici am întâlnit colegi faini de cântec şi de viață. Singurul dor care m-a doborât a fost dorul de părinții care nu m-au mai aşteptat la poartă ca altădată. Aştept să vină o zi, să mă reîntorc în sânul familiei mele, lângă surorile mele dragi că doar aici e "Raiul meu pe pământ".
Citiţi şi:
- Bărbat din Telcişor, fără permis de conducere, la volanul unei maşini neînmatriculate
- Tânăr din Telcişor, prins la volan fără permis de conducere și cu autoturismul neînmatriculat
- Din Parohia Telcişor, bucurie pentru copiii bolnavi!
- Parohia Telcişor, în sărbătoare
- Bărbat din Telcişor, depistat în flagrant de polițiști! Băut şi fără permis, s-a apropiat cu maşina de casa mamei sale, deşi nu are voie!
Adaugă comentariu nou