Accident la Ghinda. O șoferiță a fost amendată! Dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat

La data de 30 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Ghinda. La fața locului, au constatat faptul că o femeie, de 32 de ani, din Ghinda, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu peretele unui imobil și un contor de gaz, rezultând avarierea autoturismului și pagube materiale.

"În urma verificărilor, s-a constatat că numerele aplicate pe autoturismul condus de aceasta ar aparține unui alt autoturism și sunt expirate din luna martie 2020. Totodată,  autoturismul în cauză nu figurează ca fiind înmatriculat. Pentru neregulile de natură contravențională constatate, respectiv lipsa poliței de asigurare și nerespectarea regulilor de circulație, conducătoarea auto a fost sancționată contravențional. Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare", a menționat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5