Bărbat din Mijlocenii Bârgăului, reținut după ce a condus băut și fără permis un autoturism neînmatriculat
La data de 29 iunie a.c., în urma cercetărilor și probelor administrate, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 39 de ani, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier.
În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
În fapt, la data de 28 iunie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru verificări un autoturism cu numere străine care se deplasa pe Drumul Național 17, prin Josenii Bârgăului .
L-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani din Mijlocenii Bârgăului, iar în urma verificărilor efectuate, au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul condus de acesta nu figura ca fiind înmatriculat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicat fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a informat IPJ BN.
Citiţi şi:
- Fără permis şi băut, tânăr din Mijlocenii Bârgăului, prins la volan de poliţişti!
- Dosar penal pentru un tânăr din Mijlocenii Bârgăului. Băut la volan, a fost implicat într-un accident rutier
- Tânăr din Mureșenii Bârgăului, reținut într-un dosar de conducere fără permis!
- Șofer din Bistrița Bârgăului, cercetat penal în urma producerii unui accident rutier cu pagube materiale
- Trei bărbați din Orheiu Bistriței, Chiochiș şi Prundu Bârgăului fără permis, vizați în cadrul unor dosare penale

























Adaugă comentariu nou