ELENA M. CÎMPAN: NOBELUL (NU) SE DISCUTĂ

     Un premiu, dacă este acordat în unanimitate și pe criterii stabilite, ar trebui să nu se discute. Mai ales un premiu atât de important, cum este Premiul Nobel, nu ar mai avea nevoie de niciun comentariu, ci doar de însoțirea prin lectură, prin dorința de cunoaștere, de intrare în universul creației tocmai recunoscut, cu un sentiment de bucurie, de recunoștință și de privilegiu de a fi contemporani cu o valoare incontestabilă. În ce privește literatura, mai mult decât alte domenii, mereu există comentarii, de circumstanță, uneori doar la aflarea numelui câștigătorului, chiar dacă cine emite păreri n-a avut timpul necesar să citească măcar un rând semnat de proaspătul desemnat, pe motiv că rareori apucă să fie și tradus.

      Câștigătoarea de anul acesta este Anne Carson, de 76 de ani, specializată în literatură clasică greacă și literatură comparată, în antropologie și istorie, în publicitate, fiind canadianca numărul doi ce obține Nobelul, după Alice Munro, în 2013, autoare de proză scurtă. Cartea „Autobiografia roșului”, roman în versuri, a fost tradusă în limba română de Bogdan-Alexandru Stănescu și a apărut la Editura „Trei”, în anul 2025. Adică anul trecut, după ani buni ( 27) de la apariția cărții în engleză (1998). Mă întreb dacă așa este în original, surprinsă fiind de exprimarea pe care o întâlnim și o auzim la tinerii de acum, de la noi, când rostesc „gen” la fiecare enunț aproape. Și, la pagina 148, găsesc cu mirare, în limba română, de nu-mi vine să cred: „A de data asta am hotărât doar să mă uit gen”, fără că confrunt cu textul în limba engleză, întrebându-mă dacă nu este vorba despre limbajul traducătorului.

      Dintr-o atentă observare asupra fenomenului „Nobel” pentru literatură, rezultă că sunt mai multe comentarii la „Nobel-ii” femei decât la bărbați, de parcă ele n-ar avea ce să caute și când ajung pe podium tulbură echilibrul universal al cărților cu destin. Orice s-ar spune și comenta, după ce am citit cartea, recunosc deschis faptul că textul este cu totul neobișnuit și începe chiar de la atenționarea de pe copertă, un oximoronic „roman în versuri”. „Autobiografia roșului”, în care și titlul șochează de la bun început, e o carte de virtuozitate pe care autoarea, Anne Carson, și-o permite. Sunt mai multe avantaje de care autoarea dispune. În primul rând, cunoașterea literaturii clasice grecești o face să aleagă un subiect vechi pe care să-l transpună cu mijloace moderne. Păstrează personajele, Herakle și Geryon, dar oferă o altă interpretare mitului, punându-i pe cei doi adolescenți îndrăgostiți în situația de a face față provocărilor eternului sentiment suprem, iubirea. În al doilea rând, studierea literaturii comparate îi oferă scriitoarei suficiente instrumente de a interpreta și de a se juca cu narațiunea, cu personajele, miza fiind un text postmodern, ce oferă multiple posibilități de analiză, de interpretare și de critică. Dar, nu trebuie uitat și domeniul publicitate în care Anne Carson este specialistă și astfel sunt elucidate, lămurite clar aspecte legate de stăpânirea scriiturii, de un fel de marketing al textului, de o artă fără seamăn și până acum originală. O singură dată  m-am mai văzut într-o astfel de situație de a anunța în felul meu ineditul unui text, la vremea aceea, când am citit „Ulise”, de James Joyce. Doar că de data aceasta e mai mult decât o frază fără punct, e invenție stilistică, e aranjare în pagină, e schimbare de planuri, e scriere sub formă de vers modern, ca o epopee contemporană, pe aceleași vechi dureri, când o inimă frântă și trădată se transformă într-un vulcan de dorințe nestăvilite. Paradoxal sau nu, personajele principale ale romanului scris de Anne Carson sun bărbați, ceea ce înseamnă și confirmă o bună, atentă, detaliată cunoaștere a mentalității, a comportamentului personajului masculin din literatură.

     Sigur că textul cărții este neobișnuit. Dar aici merită să afirm un adevăr. Vrem sau nu, literatura se schimbă. Sau s-a schimbat deja. Sau este în proces de modernizare. Degeaba mai dorim și așteptăm narațiune clasică, personaje, conflict și un epic așezat, așa cum am învățat. Poezia a trecut mai repede spre postmodernism. A venit și vremea romanului, să nu mai fie în vechile ambalaje. Și nu e vorba aici despre avangardă sau despre exerciții, ci este întocmai un discurs mult mai concentrat, elaborat, stilistic și estetic, înnoit.

     Ca în fiecare an, juriul care decernează premiul Nobel pentru literatură schițează și o motivație de substanță, esențială. În ceea ce o privește pe Anne Carson, aceasta a fost „pentru opera sa îndrăzneață și creativă, pentru o literatură inovatoare care explorează granițele dintre poezie, eseu, clasice și mitologie.” Teorii, precum că un roman se sprijină pe structură, personaje, poveste, epic, așa cum le știm, rămân de sfera unor preocupări din ce în ce mai desuete.

    Un punct forte al cărții pe care tocmai am citit-o îl reprezintă combinația dintre erudiție și sentiment, ca o garanție, ca o siguranță de sine pentru scriitoare. Am căutat și poezii scrise de Anne Carson, dar n-am găsit decât variante în spaniolă, în germană, traduceri care au fost mai rapide. Aștept și poeziile ei în limba română. Am tot meditat la cele dezvăluite în ultimele zile în spațiul virtual, citate, aprecieri, comentarii, analize și multe păreri. Mi-a atras atenția ceea ce a spus Steve Sem- Sandberg, jurnalist, scriitor și traducător suedez: „Când ești în interiorul operei ei (a Annei Carson, n.m.), îi recunoști imediat vocea și temele. Nimeni nu scrie ca ea.” De fapt, chiar Anne Carson declară, în legătură cu alegerea ei: „Poezia e mai potrivită pentru societatea de astăzi, în care totul se mișcă repede, e mai rapidă, iar toată lumea se grăbește.”

       În „Autobiografia roșului”, strategia funcționează cu succes. Aparent, aranjarea sub formă de versuri lungi, ca într-un discurs neîngrădit, ca într-un  text modern, al liricului descriptiv, creează impresia de lectură ușor de parcurs. În realitate, densitatea trimiterilor, impresia că din text au fost eliminate pasaje, păstrându-se doar esențialul, stilul laconic, expresiv, toate lasă de înțeles că această carte conține de fapt mult mai multe alte cărți.