Accident la Herina, cu o persoană încarcerată!
Un nou accident s-a petrecut în această seară pe DN 15 A, în localitatea Herina, comuna Galaţii Bistriţei. Trei persoane au ajuns la spitalul din Bistriţa.
"Potrivit primelor verificări, pe DN 15 A, la intrarea în Galaţii Bistriţei, un bărbat de 47 ani din localitate, care circula pe direcţia de mers spre Bistriţa, într-o curbă la dreapta, ar fi frânat, iar pe fondul condiţiilor de trafic, cu carosabil umed, a pătruns pe contrasens, unde a colizionat un autoturism condus din sens opus de un şofer din Bistriţa, în vârstă de 64 ani. În urma evenimentului rutier, trei persoane au fost rănite, cei doi şoferi şi un pasager, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Celor doi şoferi le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest accident", ne-a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Traficul a fost îngreunat pentru o perioadă de timp, poliţiştii rutieri intervenind pentru a fluidiza circulaţia în zonă.
Potrivit lui Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, una dintre persoane a rămas încarcerată, la nivelul membrelor inferioare, iar echipajul de descarcerare ajuns la faţa locului a acţionat pentru extragerea victimei şi predarea către echipajul medical. La faţa locului au mai intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD şi unul de la Ambulanţă, care au acordat primele îngrijiri şi au transportate persoanele la spitalul din Bistriţa.
Adaugă comentariu nou