Accident la Parva. Persoană inconștientă

Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervin la un accident rutier in localitatea Parva. O tânără a fost extrasă autoturism. Era conștientă, dar nu era coerentă. Echipajul TIM a fost direcționat spre caz.
Victima a fost preluată şi transportată de către echipajul TIM la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale mai amănunţite.

"La data de 30 august, în jurul orei 23.45, o tânără de 19 ani, din Parva, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 172B, între Rebra și Parva, cel mai probabil din cauza neatenției și a lipsei experienței în conducere, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a întrat în coliziune cu un copac. Aceasta a fost preluată și transportată la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, neputând fi testată la fața locului cu aparatul etilotest. Cercetările continuă", a transmis Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

ATENȚIE! Polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distante mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, le reamintesc că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5