Accident la Rebrișoara. Două persoane transportate la spital!
Accident rutier fără persoane încarcerate in localitatea Rebrisoara. Intervine un echipaj de pompieri și un echipaj SAJ.
În accident au fost implicate două victime, ambele vor fi transportate la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate.
Pe Drumul Național 17D, pe raza localității Rebrișoara, un autoturism de teren, condus de un tânăr de 23 de ani din Năsăud, care circula pe direcția de mers Rebrișoara-Năsăud, din cauza vitezei și a nepăstrării distanței regulamentare în mers, a pătruns pe contrasens pentru a evita coliziunea cu un autovehicul oprit regulamentar, însă a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un tânăr de 20 de ani din Bistrița.
Din impact, autoturismul condus de năsăudean a fost proiectat autoturismul pe care a încercat să îl evite și ulterior într-un altul, care se afla în fața primului parcat pe marginea drumului. În urma accidentului, conducătorul auto din Năsăud, dar și cel din Bistrița au fost răniți. Toți cei patru conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Citiţi şi:
- Accident la Rebrisoara. Doua persoane transportate la spital
- Zece persoane implicate într-un accident la Rebrișoara. O victimă cu traumatism cranian şi de coloană cervicală
- Patru maşini avariate într-un accident la Rebrişoara
- Accident la Rebrisoara. Două persoane au fost transportate la spital!
- Accident cu 3 răniţi la Rebrișoara. Unul din şoferi era băut
Adaugă comentariu nou