Accident la Teaca. O familie, cu un copil mai mic de 2 ani, transportata la spital!

Modulul SMURD de la Punctul de Lucru Lechinta și un echipaj SAJ BN intervin în localitatea Teaca la un accident rutier, unde un autoturism s-a răsturnat în afară părții carosabile.

Din primele informații, în autoturism se aflau doi adulți și un minor care au reușit sa iasă din mașină. Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 3 victime, doi adulți și un minor ( copil sub 2 ani de zile).

Tatăl a fost preluat de echipajul SAJ BN, iar mama și copilul au fost preluați de echipajul de prim ajutor SMURD. Victimele vor fi transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.

"În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație, semnalat pe Drumul Național 15A, pe raza localității Teaca.

A fost implicat un autoturism condus de o femeie în vârstă de 32 de ani, din Figa. În urma accidentului, conducătoarea auto și doi pasageri au fost răniți și transportați la spital.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", transmite IPJ BN.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5