Accident în lanţ la Bistrița. O şoferiţă a ajuns la spital

În seara de 14 decembrie a.c., polițiștii au intervenit la un accident rutier, produs în municipiul Bistrița, în care au fost implicate 4 autoturisme care circulau pe aceeași direcție de mers.
Din verificările efectuate la fața locului, un bărbat de 40 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa, condus de un bistrițean de 45 de ani și care a fost proiectat într-un autoturism condus de o femeie, de 54 de ani, din Bistrița. Acesta din urmă a fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa și care era condus de un bărbat de 72 de ani, din Chintelnic.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier, pentru vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5