Accident pe str. Avram Iancu din Bistrița, între o mașină și un autobuz!

Î3n această seară, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident de circulație.

Un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Budacu de Sus, în timp ce se deplasa pe strada Avram Iancu din municipiul Bistrița a intrat în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 58 de ani din Satu Nou, ulterior autoturismul fiind proiectat într-un alt autotvehicul parcat.

În urma impactului, o minoră de 13 ani din Budacu de Sus, pasageră în autoturismul condus de tânăr, a fost rănită necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase băuturi alcoolice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.
***
Pompierii militari de la Detașamentul Bistrița (pentru măsuri de apărare împotriva incendiilor) și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița- Năsăud intervin în municipiul Bistrița, pe str. Avram Iancu la un accident rutier, fără victime încarcerate anunțate. Din primele informații, în accident au fost implicate un autobuz și un autoturism.

Echipajul medical a preluat de la locul accidentului o fetita în vârstă de aproximativ 13 ani și a fost transportată (de către echipajul SAJ BN) la spital - UPU SMURD Bistrița, conștientă și cooperantă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5