Accident rutier grav la Reteag cu 4 victime dintre care una încarcerată, inconştientă
Accident rutier, doua masini implicate, 3 victime, 1 persoana blocata in masina, loc. Reteag la iesirea spre DEJ, pe DN 17.
Revenire: echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 4 victime dintre care 1 incarcerata, inconstienta. Se lucrează pentru extragerea victimei încarcerate și acordarea primului ajutor victimelor.
Din primele verificări și măsurători efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, pe DN17, pe direcția de mers Dej-Reteag, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în județul Cluj și care circula regulamentar, din sens opus.
În urma accidentului, cei doi șoferi și de doi pasageri (ambii din autoturismul de Bistrița-Năsăud) au fost răniți. Șoferul din Reteag a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; (celălalt șofer nu a putut fi testat)
În continuare, la fața locului se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Completare: două victime sunt inconștiente ( una încarcerata) iar două sunt conștiente: intervin echipaj de descarcerare, TIM, EPA și 1 SAJ BN, dar si un echipaj medical SAJ de la Dej.
Revenire:
3 victime ( 1 inconstienta, 2 constiente) sunt transportate la UPU Cluj Napoca, 1 victima constienta la UPU Bistrita
Citiţi şi:
- Accident cu două victime, din care una încarcerată, la Dobric
- Accident la Şieu Măgheruş! O victimă, încarcerată, în stare de inconştienţă
- Doua echipaje de descarcerare, la un accident în Galații Bistriței
- Accident la „Cotul Iadului”. O tânără, preluată SMURD
- Accident la Valea Străjii, cu două victime încarcerate!
Adaugă comentariu nou