Accidente făcute ...la beţie

În acest sfârşit de săptămână, prin judeţ s-a chefuit, dovadă fiind şi accidentele produse pe fondul consumului de alcool. Din fericire, protagoniştii acestor evenimente rutiere s-au ales doar cu răni uşoare, dosare penale şi pagube prin buzunare.

Duminică dimineaţa, la ora 4.00, pe DN 17D, între localităţile Anieş şi Maieru, două autoturisme au colizionat frontal. Potrivit datelor furnizate de IPJ Bistriţa-Năsăud, Octavian L. (22 ani) din Rodna, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui autoturism condus de Horaţiu S. (21 ani) din Borş, intrând în maşina condusă regulamentar de Virginia P. (58 ani) din Şanţ. În urma accidentului, şoferii celor două maşini implicate în incident şi un pasager au suferit răni uşoare. Toţi cei trei conducător auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, astfel că rezultatele au indicat că nu doar şoferul vinovat de producerea accidentului băuse – o alcoolemie de 0,45mg/l alcool pur în aerul expirat – ci şi cel pe care îl depăşise – 0,99mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi dimineaţă, la o oră diferenţă, un alt accident s-a petrecut pe DN 17C, între Năsăud şi cartierul Liviu Rebreanu. “La faţa locului a fost identificat Vasile D., de 28 ani din Năsăud, care în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei şi pe fondul consumului de alcool (0,77 mg/l în aerul expirat), a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în pârâul Cepari. Din accident a rezultat avarierea autoturismului”, se arată în comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud. În ambele cazuri, cercetările sunt efectuate de către Poliţia Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5