Tânăr şi băut, s-a răsturnat cu maşina
Un tânăr bistriţean s-a ales cu răni uşoare şi cu un dosar de cercetare penală, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie. Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 4.00, pe D.N.17 (Groapa Sărăţii).
“Un conducător auto de 20 ani din Bistriţa s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui alt autoturism, iar la revenirea pe sensul său de mers, a pierdut controlul volanului a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în dreapta direcţiei sale de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,45mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Şoferul este cercetat de poliţiştii de la Biroul Rutier.
Citiţi şi:
- Accidente făcute...la beţie
- Accidentul din Nimigea, unde două fetiţe au fost acroşate pe marginea drumului, provocat de un adolescent de 15 ani, băut, din Dumitra
- Dosar penal pentru trei infracţiuni rutiere
- Băut, un şofer din Buduş a ajuns cu maşina în şanţ!
- Urmărit de poliţişti, s-a răsturnat cu maşina
Adaugă comentariu nou