În această seară, pe Pietonal: Colindători din Lechinţa şi Alexandru Căpitan
Odată cu deschiderea Târgului de Crăciun la Bistriţa, pe scena amenajată în zona pietonală „Liviu Rebreanu” au loc spectacole şi concerte de colinzi în fiecare seară, de la ora 17.00. De-a lungul lunii decembrie vor susţine recitaluri numeroase grupuri de colindători, interpreţi şi coruri care întregesc, prin cântul lor, atmosfera sărbătorilor de iarnă.
În această seară, Primăria municipiului Bistriţa îi invită pe bistriţeni la spectacolul pe care îl va susţine grupul de colindători din Lechinţa şi la concertul de colinde al cunoscutului interpret Alexandru Căpitan.
De asemenea, la Târgul de Crăciun, Palatul Copiilor Bistriţa a a susţinut un atelier de creaţie în intervalul orar 10.00 – 15.00, iar elevii de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” au organizat o expoziţie cu vânzare între orele 13.00 – 14.00.
Citiţi şi:
- Astăzi, ora 17.00: Corala Appassionata va concerta pe Pietonal
- Festivalul de datini şi tradiţii populare ”Rădăcinile eternităţii”. Vezi cine colindă, în fiecare seară, pe Pietonal, până la sfârşitul anului
- Colinzi in campanie
- Festivalul”Rădăcinile eternităţii”. Vezi cine colindă, în fiecare seară, pe Pietonal, până la sfârşitul anului
- Iată, vin colindători!...
Adaugă comentariu nou