Ernest Hemingway. "Bătrânul și marea”, un roman al demnității umane

        Oricât mi-aș pune la încercare memoria, nu cred că am să găsesc vreo carte citită în decursul anilor, care să fi descris atât de bine cea mai frumoasă poveste despre puterea fără margini a ființei omenești. Ea aparține scriitorului american Ernest Hemingway și se intitulează ,,Bătrânul și marea”. Am recitit-o zilele trecute, descoperind că valoarea omului nu este dată de succesul material sau de victoria imediată a unui parcurs existențial, ci de modul în care alege să lupte, așa cum constata și poetul George Coșbuc : ,,O luptă-i viața ; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor/ Pe seama cui ? Ești un nemernic,/ Când n-ai un țel hotărâtor” (Lupta Vieții)

        ,,Bătrânul și marea” reprezintă opera maturității artistice a scriitorului american Ernest Hemingway pe care critica literară o situează între nuvelă și microroman. Scrisă în 1952 și premiată în 1954 cu Premiul Nobel pentru Literatură, a fost tradusă în limba română de către Mircea Alexandrescu și Costache Popa, iar în 2014 de către Radu Pavel Gheo și publicată la Editura Polirom, București, 2014. Opera depășește granițele unei simple povești pescărești, devenind o creație filozofică și realistă despre condiția umană, voință, demnitate și marea confruntare dintre om și natură, dar și cu propriile limite fizice și psihice.

        Stilul lui Hemingway este unic prin folosirea propzițiilor scurte și clare, a limbajului simplu fără detalii inutile, fiind apreciat și de juriul care i-a acordat marele premiu. În spatele frazelor sale se ascund întotdeauna emoții profunde și întrebări esențiale despre sensul vieții. Naraţiunea este fluentă și se încadrează mereu în limitele concretului. Prin acest roman Hemingway privește viața ca o succesiune de încercări aspre, iar singurul mod de a le face față este păstrarea demnității. Această perspectivă este sintetizată în replica celebră a bătrânului Santiago: ,,Omul nu este făcut pentru înfrângere. Un om poate fi nimicit, dar nu înfrânt”.    Acțiunea se desfășoară într-un spațiu simbolic- un sat de pescari din Cuba și imensitatea misterioasă a Gulf Stream-ului. Totul este concentrat asupra  lui Santiago, personajul principal al narațiunii. La început, alături de protagonist se află un puști, Manolin, mare amator de sport și de povești marine. Fiindcă bătrânul pescar este încercat mereu de ghinion, părinții lui Manolin îi înterzic băiatului să mai iasă pe mare cu el, dar singurătatea pescarului este compensată prin grija și devotamentul pe care copilul i-o poartă la mal.  Ideea de bază a romanului are drept corolar aventura pe mare a bătrânului pescar, în luptă cu stihiile naturii și mai ales cu un faimos pește uriaș, numit Marlin, pe care se străduiește să-l prindă și să-l răpună. El devine cel de-al treilea personaj al operei lui Ernest Hemingway. Dar cartea mai are un personaj important, marea, care îi oferă lui Hemingway prilejul să picteze  minunate peisaje la care participă apa, cerul, aerul și vietățile acestei întinderi.

           Au trecut 84 de zile de când Santiago n-a reușit să prindă niciun pește. În a 85-a zi, el se îndepărtează în larg mai mult decât de obicei și agață un marlin imens. Urmează o luptă crâncenă, în care bătrânul își testează limitele fizice, răbdarea și rezistența. Între Santiago și peștele uriaș are loc o confruntare titanică. Peștele este atât de puternic încât trage barca după el în larg și în  loc să devină dușmani, între pescar și pradă se naște o legătură spirituală profundă. Santiago îl numește ,,fratele meu ”, dialoghează cu el și îi admiră măreția și frumusețea :,,După cum arată, are mai mult de șapte sute de kile ”, se gândește pescarul. ,,Poate chiar mult mai mult”. În lupta cu adversarul său, mâinile bătrânului sângerează din cauza frânghiei, spatele îi este amorțit, iar lipsa somnului și a hranei îl duc la limita epuizării. Santiago își adună forțele și reușește să-l străpungă cu harponul și să-l lege de marginea ambarcațiunii. Bătrânul îşi vorbeşte sieşi în gând, se apostrofează cu voce tare, se impulsionează singur pentru a-şi păstra vigilenţa. Sunt amuzante "târgurile" pe care Santiago le face cu Dumnezeu, rugându-L să-l lase să prindă peştele, iar el îi va mulţumi spunând "Tatăl nostru" de o sută de ori ”.

            Visul lui se împlinește, dar are un final dramatic și trist. Mirosul de sânge atrage rechinii în drumul spre țărm. Santiago se luptă cu ei cu o îndârjire eroică, folosind pe rând harponul, cuțitul legat de o vâslă și  apoi, o simplă botă, dar forțele sunt inegale. Rechinii devorează întreaga carne a marlinului. Bătrânul ajunge în port spre miezul nopții, purtând cu el doar scheletul uriaș al peștelui. Distrus din punct de vedere fizic, dar victorios din punct de vedere moral, el se retrage în coliba lui. Chiar dacă a pierdut carnea peștelui, care i-ar fi asigurat hrana pentru un timp îndelungat, eroul romanului nu pierde lupta cu sine și cu mândria sa. Peștele la care a râvnit timp de 84 de zile este o metaforă ce întruchipează scopurile la care tinde oricine, iar lupta cu acest adversar simbolizează bătălia omului cu existența.

         Santiago nu este un simplu pescar, ci un personaj arhetipal, un simbol al rezistenței umane. El cumulează înțelepciunea bătrâneții și nostalgia tinereții. Rănile din palmele sale și momentul în care urcă spre coliba purtând catargul pe umeri trimit subtil la simbolistica cristică a sacrificiului și a suferinței. Marea reprezintă viața însăși, cu generozitatea si cruzimea ei spontană. Ea nu este un dușman, ci un spațiu viu, un partener în această confruntare tăcută.  Peștele nu este doar o pradă, ci un frate de suferință, simbolizând idealul înalt, scopul suprem pentru care merită să îți pui viața in joc, în timp ce rechinii intruchipeaza forțele distructive ale societății, ale timpului sau ale hazardului care incearcă să răpească triumful omului.

       ,,Bătrânul și marea” rămâne o capodoperă a literaturii universale care reușește să transforme o experiență individuală într-o lecție valabilă pentru întreaga umanitate. Prin figura lui Santiago, Hemingway demonstrează că adevărata victorie nu constă în trofeul material adus la mal, ci măreția sufletului care refuză să renunțe, transformând un eșec fizic într-un triumf moral etern.

Mircea Daroși