Cultură și spiritualitate, în dezbatere la Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului
Cultura este unul dintre conceptele cele mai largi din experiența umană. Ea include tot ceea ce oamenii creează, transmit și consideră important într-o societate. În sens larg, cultura înseamnă felul în care gândim, cum comunicăm, ce valori avem, ce considerăm frumos, corect sau sacru, cum trăim împreună.
Spiritualitatea este căutarea unui sens mai profund al existenței și a unei relații cu ceva perceput ca fiind mai mare decât sinele individual. Pentru unii înseamnă Dumnezeu, pentru alții conștiință, natură, univers, adevăr interior sau pur și simplu o stare de claritate și prezență.
Luni, 11 mai 2026, la Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, s-a desfășurat dezbaterea cu tema „Cultură și spiritualitate” activitate inclusă în oferta de programe, proiecte și activități a Casei Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud dedicată bibliotecarilor și profesorilor documentariști din județ.
Elevii clasei a IX -a B, profil Științele Naturii, coordonați de domnul profesor de Limba și literatura română Bosioc Viorel, au prezentat definirea teoretică a conceptelor de cultură și spiritualitate, după care fiecare dintre ei au expus impactul acestor două noțiuni în cărțile citite, printre care enumerăm „Moromeții” de Marin Preda, „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway, „Viața lui PI” de Yann Martel, „Biblia, Ortodoxie și românism” de Părintele Dumitru Stăniloaie, etc. Activitatea se încheie cu impresii și experiențe personale ale elevilor legate de spiritualitate și cultură.
Un moment încărcat de spiritualitate a fost oferit de un grup de elevi, coordonați de profesorul de religie Nechiti Ștefan, care au interpretat un cântec cu tematică religioasă.
Ca ultim punct al activității, scriitoarea locală Ioana Ilieși, cadru didactic al liceului, câștigătoare a numeroase premii naționale și internaționale, a prezentat câteva dintre cărțile publicate, lucrări pline de învățături atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.
Bibliotecarii prezenți și-au îmbogățit cunoștințele și perspectivele asupra valorilor culturale și spirituale prin dezbateri interactive, dialog și schimb de idei în context educațional.
Coordonatori activitate: bibliotecar Paula Sălăgean
profesor documentarist Paula Sbîrcea,
Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu-Bârgăului
Responsabil activitate: bibliotecar Sabo Roxana Diana, CCD BN
Citiţi şi:
- „CDIdei în cărți”, ediția a X-a, în județul Bistrița-Năsăud
- Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud: Despre Radu Petrescu și Catalogul lecturilor zilnice, la Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din Prundu-Bârgăului
- Poezie… și…nu doar poezie, la CN ”Andrei Mureșanu”
- Liceul Teoretic „Radu Petrescu” organizează concurs pentru postul de secretar!
- Concursul județean "Clasa mea, a doua casă" la CNAM Bistrița. Felicitări tuturor participanților!
























Adaugă comentariu nou