Acţiune de voluntariat- din suflete de copii pentru bătrânii singuri

Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Petriş, împreună cu profesoarele lor Lupşor Felicia şi Coldea Alina,au făcut o vizită bătrânilor singuri de la Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice din Bistriţa. Această întâlnire a fost extrem de emoţionantă, atât pentru elevi şi profesoarele lor, cât şi pentru bătrânii stingheri care s-au dovedit a fi profund impresionaţi de gestul umanitar al copiilor.
Elevii au cântat colinde frumoase şi au împărţit mici daruri persoanelor vârstnice, care şi ele, la rândul lor, le-au vorbit despre însemnătatea spirituală a sărbătorii Crăciunului şi au recitat câteva strofe înduioşătoare în semn de mulţumire. La finalul întâlnirii copiii au fost extrem de fericiţi că au putut să facă ei înşişi un act de caritate.
Datorită impactului afectiv pe care acţiunea a avut-o asupra tuturor participanţilor, elevii si-au manifestat dorinta de a reveni şi la anul, gazdele promiţându-le, încă de pe acum, că vor fi primiţi cu mare drag şi cu recunoştinţă.
Elevii au învăţat că numai dăruind poţi deveni mai bun, mai curat, mai demn.
Prof.Coldea Alina
Lupsor Felicia

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5