Activitate literară la Salva

Vineri, sala Căminului cultural din Salva a fost ocupată de elevi, cadre didactice, părinți, membri ai Astrei din localitate și din Năsăud care și-au unit gândurile de cinstire a poeziei și a creatorilor ei .

      Și-au dat mâna, făcând un front comun Școala Generală „Tiberiu Morariu”, Astra, Liga Scriitorilor Filiala Năsăud și Căminul cultural aducând în prim plan poezia pentru copii, din opera pedagoguluiu și editorului de manuale școlare, George Coșbuc  și din creațiile mintioancei noastre Raveca Vlașin, stabilită la Dej, invitată de onoare a sălăoanilor. Două clase de elevi, respectiv clasa a lll-a și a V-a, și-au dovedit talentul astristic recitând în paralel poezii de George Coșbuc și Raveca Vlașin, care au ceva comun-măsura tuturor lucrurilor și faptelor, alcătuind corolarul pe care trebuie să-l urmăm încă din fragedă pruncie până la maturitate.

      Prin grija primăriei,  recitatorii au fost premiați  cu diplome și dulciuri, iar eroul zilei, prof. Ana Filip, președinta Astrei Salva ce și-a serbat  ziua de naștere în acest mediu cultural, a fost inundată de flori și mesaje de sănătate și împliniri, ca respect și recunoștință pentru vasta sa activitate  școlară și culturală, ridicând prestanța comunei pe plan județean și național. I-au fost alături sărbătoritei și poetei din Dej, prieteni și buni colaboratori din Năsăud: Floarea Pleș, Ioan Seni, Lucreția și Ioan Mititean, Rodica și Mircea Daroși, Maria și Nechita Bumbu, Vica Istrate și Leon Catarig, cărturari ce redau frumusețea și farmecul vieții prin cultură.  

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5