Activități marca Erasmus Days 2023, la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița!
În perioada 9-14 octombrie, se desfășoară cea de a VII- a ediție marca # ERASMUS DAYS#, școlile pot organiza evenimente, cu scopul de a împărtăși experiența lor sau pentru a motiva și inspira și pe cei care vor să intre în lumea proiectelor europene de învățare.
Pentru marcarea acestui eveniment european, elevii și profesorii liceului nostru au organizat diferite activități care să reflecte participarea la proiectele Erasmus+.
Am organizat activități de diseminare a proiectelor,am discutat despre programul Erasmus+ și beneficiile participării la activități din proiectele desfășurate de Liceul Tehnologic Agricol Bistrița. Am făcut și o contabilizare a beneficiarilor proiectelor din perioada 2018-2022, constatându-se că la mobilitățile privind formarea profesională inițială în cadrul programului Erasmus + VET au participat 136 de elevi și 12 cadre didactice. La cei 136 de elevi beneficiari ai proiectelor desfășurate se vor adăuga 26 de elevi de la specializarea Tehnician ecolog și protecția calității mediului și calificarea profesională Mecanic auto, care în acest an școlar vor desfășura stagii de pregătire practică în Granada, Spania alături de 5 cadre didactice .
O altă activitate dedicată programului Erasmus+ a fost și acțiunea de plantare în Grădina ”COMUNITARIA”. Am plantat pentru că ne dorim să schimbăm atitudinea oamenilor față de mediul înconjurător, să promovăm o viață mai sănătoasă și un mediu înconjurător mult mai sănătos. Ne -am propus ca pe toată durata implementării programului Erasmus să promovăm prioritățile/principiile programului Erasmus+ cu privire la protecția mediului .
Astfel, elevii au fost informați cu privire la normele de protejarea mediului,consumul responsabil,evitarea risipei, programele stagiiilor de practică conțin tematici ce țin de protecția mediului, schimbări climatice, dezvoltare durabilă.
PROGRAMUL ERASMUS schimbă vieți!
Prof. Elena Mora, Simona Puțura, Cristina Tamas
Liceul Tehnologic Agricol Bistrița
Citiţi şi:
- Liceul Tehnologic Agricol Bistrița, certificat ca ”Şcoală Europeană” 2023! Care este oferta educațională!
- Experiente Erasmus +, in Portugalia, pentru elevii Liceului Tehnologic Agricol Bistrita
- Stagiu de pregătire practică pentru 26 elevi ai Liceului Tehnologic Agricol Bistrița în Spania, prin intermediul programului Erasmus+
- „Made for Europe. Made for Erasmus+”, conferinţă la IŞJ Bistriţa-Năsăud
- Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale, marcată la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița
Comentarii
Școlile-și freacă nădragii
Că fac schimburi și stagii.
Plantează-n Veneția tufe.
Visează câmpuri de trufe.
Astfel - în stepa mongolă,
Unde nu-i Nord la busolă,
Învățământul - vremelnic,
Ajunge chiar mai puternic
Decât geometria lui Euclid
Ce n-are carnet de partid,
Sau ca tabelul Mendeleev
Interactiv, centrat pe elev.
Școlile-și freacă nădragii
Că fac schimburi și stagii.
Visează câmpuri de trufe.
Plantează-n Veneția tufe.
Astfel - în stepa mongolă,
Unde nu-i Nord la busolă,
Învățământul - vremelnic,
Ajunge chiar mai puternic
Decât geometria lui Euclid
Ce n-are carnet de partid,
Sau ca tabelul Mendeleev
Interactiv, centrat pe elev,
Unde planificam altădată
« România mea educată »
Adaugă comentariu nou