Actorul Ovidiu Danci VA DEFILA PE TOCURI pentru designerul Adrian Haiduc

sursa Libertatea.ro

Designerul Adrian Haiduc a revenit în ţară din Statele Unite şi îşi va lansa vineri, 13 iunie, începând cu ora 19:00, la restaurantul Caprice din Timişoara, noua colecţie de cravate realizate din perle şi cristale, care poartă numele "Must go alone".

Colecţia a fost realizată în colaborare cu Anda Posh, în timp ce modelele, numai una şi una, vor trece în prealabil prin mâinile stilistului Camelia Taloş şi ale make-up artistului Oana Truică.
Mireasa colecţiei lui Haiduc va fi Simona Traşcă. Frumoasa blondă îşi va etala pe podium, pentru prima dată, noile silicoane pe care şi le-a pus de curând.
În aceeaşi prezentare va defila şi Cristiana Dima, fosta fată de la "Vremea", care şi-a revenit miraculos după gestul necugetat din urmă cu trei luni, când s-a aruncat de la etajul unui bloc din Timişoara.
Cireaşa de pe tort va fi actorul Ovidiu Danci, fostul concurent de la "Dansez pentru tine", care va revoluţiona conceptul de fashion de la noi. Danci va intra şi el în prezentare, îmbrăcat în costum şi purtând... tocuri înalte.
Fetele aduse de Anka Staar vor purta rochii din colecţia Oanei Săvescu, "Simply Love". Prezentarea se va ţine pe muzică live, Raluca Modi&Band.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5