Adio, tichete de cadou şi de vacanţă din 2010

Bistriţenii care lucrează în sistemul bugetar ar putea să nu mai primească, de anul viitor, tichete cadou şi de vacanţă. Proiectul bugetului de stat pentru anul 2010, elaborat recent, prevede interzicerea instituţiilor publice centrale şi locale de a mai acorda salariaţilor astfel de tichete. În acelaşi timp, o altă prevedere din proiectul pe buget taie şi compensarea în bani a tichetelor de călătorie pe calea ferată, nefolosite.

Potrivit proiectului bugetului pe 2010: ,,Compensarea în bani pentru tichetele de călătorie pe calea ferată neutilizate, prevăzută O.U. 71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari, nu se acordă. (...)

Instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora. În bugetele pe anul 2010 ale instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5