Agendă bogată a activităţilor extraşcolare

Până la finele anului şcolar, dar şi în vacanţa de vară, elevii sunt invitaţi să participe la o serie de activităţi educative extraşcolare. Simpozionul Naţional « Parteneriat in educaţie-prezent şi perspective” la care participă consiliile consultative ale elevilor , clasele IX-XII are etapa judeţeană în aprilie în Sala de Conferinţe a I.S.J. Olimpiada de meştesuguri artistice tradiţionale şi Concursul Naţional “Icoana din sufletul copilului” cu elevi ai claselor I-XII are ca secţiuni pictură religioasă , cusături , impletituri şi are etapa judeţeană în iunie, iar cea naţională în august la Sibiu. Concursul Naţional de Proiecte de Mediu, ediţia a X a se adresează elevilor cls. V-XII, cu etapa judeţeană în mai, iar cea naţională în iulie la Iaşi. Concursul Naţional ” Sanitarii pricepuţi ”, destinat elevilor din cls. V-XII, are etapa judeţeană pe 20 mai, de la ora 9.00, la Gr. Şc. Agricol, Bistriţa, iar cea naţională în iulie la Poiana Pinului. Concursul Naţional” Educaţie rutieră-educaţie pentru viaţă”, la secţiunea patrule şcolare de circulaţie se derulează în mai, iar cea naţională în iulie la Deva. Concursul Naţional de reviste şcolare şi jurnalistică se derulează pe judeţ între 1-15 mai, iar pe ţară în august la Iaşi. Concursul Naţional “Tinere Condeie „ are etapa judeţeană între 20 martie -10 mai, iar cea naţională în august la Buzău. Concursul Naţional de proiecte antidrog « Impreună » la care participă echipaje formate din 4 elevi din clasa a IX a şi/sau a X a şi un profesor coordonator are etapa judeţeană între 1-12 iunie, iar Concursul Naţional « Europa de mâine », aplicaţie la Programul de Educaţie pentru Cetăţenie Democratică, are etapa judeţeană pe 8 mai, iar cea naţională între 9-17 iulie la Băişoara. Concursul Naţional « Cultură şi civilizaţie europeană » se derulează în mai la Palatul Copiilor Bistriţa, iar Concursul Naţional “Europa in şcoală” cu secţiunile: Creaţie artistică, Creaţie literară, EU Dialogue Award, are etapa judeţeană în martie. Din agendă nu lipsesc Concursul Naţional de cunosţinte “Descoperă o lume sănătoasă”, Concursul Naţional « Creează-ţi mediul ! », proiectul “ Ziua Europei este şi ziua ta ! “.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5