“Agent 00EC0”: Luna cadourilor… ecologice
Începem azi cu răspunsul la testul “photo-voice” de săptămâna trecută: “Produsele din fotografie (lumânări şi obiecte decorative din lemn) - ca şi articolele din imaginea alăturată - sunt realizate de elevii şi personalul didactic de la Centrul Scolar de Educaţie Incluzivă “Lacrima” din Bistrita, cartier Unirea, nr. 264, tel. 0263.228136 . Şi pentru că această rubrică este interactivă, spicuim dintr-un comentariu legat de articolul anterior, primit prin e-mail: “Nu ştiu cine a realizat produsele din imagine dar cred că sunt ,,hand made”, dacă e să răspundem cu aceeaşi monedă - Fair Trade.[ ] Eu şi soţul meu suntem adepţi ai lucrului manual, ai folosirii resurselor naturale ce sunt la îndemână, pentru a proteja natura (coşuri din nuiele, nu vase din plastic care au remanenţă în mediu timp de sute de ani), ai produselor ecologice autohtone (produse lactate, fructe, etc). Ne place să plantăm arbori, flori, legume şi avem rezultate.[ ] Aş avea ceva de adăugat vizavi de achiziţionarea şi producerea alimentelor locale. Trebuie făcută educaţie pentru cultul produselor ecologice: ţăranii să ştie că, sacii cu ingrăşăminte chimice, nu este sănătos să fie daţi pe sol, oricât de frumoşi şi mari ar creşte porumbul, morcovii sau ceapa. Poate, dacă şi edilii locali s-ar implica în acţiuni ,,Agent00EC0” [ ], Valea Bârgăului ar arăta mult mai bine, turismul ar fi în floare şi căutat pentru căsuţe tradiţionale, mâncare bună şi plimbări iarna cu cocia!” (Voichiţa D.)
A început si “Luna cadourilor” şi a cumpărăturilor…mai mult sau mai puţin eco-conştiente. Ar fi un “joc” frumos să vedem la casă o reclamă de genul: “Aţi găsit produsele cele mai ecologice astăzi?!” Aţi intra în acest “joc”? Aţi (re)citi informaţiile de pe ambalaje? V-aţi întoarce să căutaţi produse ecologice, autohtone, ambalate în materiale reciclate?! Aţi schimba o jucărie cu baterii (ieftină, dar cu cadmiu!), din plastic (flexibilă, dar cu ftalaţi!) sau din lemn vopsit (în culori strălucitoare, dar cu plumb!) – toate probabil “Made in China”-, cu o jucărie simpla, din lemn colorat cu produse naturale, netoxice, eventual “Fabricat în România”?! Şi cum ar fi să treceţi pe listă (doar) cadouri realizate din materiale naturale, precum inul şi bumbacul, plantele, cadourile din materiale reciclate sau reciclabile, dulciurile naturale şi locale? Sau, v-aţi putea încerca talentul şi creativitatea pentru a realiza cadouri unice şi speciale (tâmplărind, gătind, croşetând sau “meşterind” ceva)? Sau, aţi putea oferi celor dragi o experienţă plăcută în locul unui “cadou material” - bilete la un spectacol, un abonament la un centru sportiv sau de înfrumuseţare, un curs de dans sau pentru învăţarea unei limbi străine, o ieşire “în oraş”…?!
Aşteptăm comentarii şi sugestii on-line (“Publică un comentariu”) sau pe adresa de e-mail: [email protected]. Vă amintim că premiile pentru toţi cei care răspund provocării lansate de noi vor fi oferite în data de 30 decembrie, la sediul redacţiei “Răsunetul” din Bistriţa, str. Bistricioarei, nr 6.
“Agent 00EC0” este un proiect în domeniul protecţiei mediului derulat de Asociaţia Ascendent cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Bistriţa.
Corina Ernst, coordonator de proiect
Adaugă comentariu nou