AJOFM BN: Programe de formare profesională gratuite pentru şomeri!

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud  organizează, prin Centrul propriu de Formare Profesională, programe de formare profesională gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi) înregistrate în evidenţele instituţiei. Astfel, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă.

În perioada următoare se vor derula prin C.F.P. Bistriţa 5 programe de formare profesională în ocupațiile: lucrător comercial (Sângeorz Băi), îngrijitor spaţii verzi (Nimigea), frizer, coafor, formator.

Șomerii care beneficiază gratuit de servicii de formare profesională au următoarele facilităţi:

• beneficiază de pregătire teoretică și practică pe toată durata cursului și să susţină, gratuit, de cel mult două ori examenul de absolvire la finalizarea cursului;

• beneficiază de rechizite și materiale de instruire;

• beneficiază dacă este cazul de echipament de protecție pe timpul instruirii practice ;

• beneficiaza pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz de decontarea cheltuielilor de transport, pentru cel mult patru deplasări în cursul unei luni, dacă nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire.

"Persoanele interesate să urmeze un program de formare profesională organizat de agenţie,  sunt invitate să se înscrie la sediul Centrului de Formare Profesională din Bistriţa, strada Gării, nr. 2 – 4, etaj ll, telefon 0263 – 236296", transmite  Otilia Râpan, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5