Alexandru Petria îşi publică cartea prin intermediul Facebook

După succesul de anul trecut, când scriitorul Alexandru Petria, conjudeţeanul nostru, şi-a publicat microromanul « Zilele mele cu Renata » la editura Tritonic, anul acesta o să-i apară un volum de proze scrurte, « Deania neagră » la editura bucureşteană Herg Benet. Ca şi cu Tritonic, Petria a luat contact cu editura Herg Benet prin intermediul Facebook. Iar contractul l-a semnat prin intermediul poştei. A trimis pur şi simplu manuscrisul la editură. Este de menţionat că «Deania neagră» se va publica pe cheltuiala editurii, ceea ce este un lucru deosebit în aceste vremuri de criză, şi că Petria- culmea!- nu şi-a văzut încă editorii la faţă. Editura Herg Benet a fost înfiinţată anul trecut şi, într-un timp scurt, a reuşit să promoveze autori valoroşi, câştigând un nume bun în lumea literară. Ei chiar publică programatic autori români, ceea ce este meritoriu. Alexandru Petria afirmă: «Fără internet îmi era mult mai greu, cu mult mai greu să-mi găsesc editor şi pentru această carte. Sper că «Deania neagră» o să fie un succes. Şi de public, şi de critică. Volumul o să fie destul de şocant, dar în alt mod decât «Zilele mele cu Renata». O să iasă din tipografie în luna mai». Cum cunoaştem gustul pentru provocări al lui Petria, putem spune de pe acum că «Deania neagră» o să declanşeze discuţii aprinse.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5