Alexandru Pugna: La mulți ani, «Răsunetul»! La cât mai multe ediții care să aducă tihnă, lumină, echilibru și cultură în comunitatea bistrițeană!
Mie, 11/26/2025 - 11:42
La acest moment de înaltă sărbătoare pentru presa bistrițeană, prilejuit de apariția numărului 10.000 al ziarului Răsunetul, doresc să transmit cele mai calde și sincere felicitări întregii echipe din redacția acestui prestigios ziar, care de-a lungul celor peste 35 de ani, au trudit pentru buna informare a publicului larg. Atingerea acestei borne editoriale nu este doar o performanță statistică, ci expresia unei misiuni duse cu dăruire, continuitate și credință în rostul cuvântului scris.
În calitate de colaborator al publicației, începând cu primele numere apărute după 1990, am avut privilegiul de a simți din interior forța și responsabilitatea cu care acest ziar a însoțit comunitatea bistrițeană de-a lungul timpului. De fiecare dată, am regăsit în paginile sale nu doar știri și relatări, ci un demers constant de a pune în lumină adevărul, valorile și spiritualitatea locului.
«Răsunetul» a fost — și rămâne — una dintre cele mai importante platforme de promovare a culturii județene. Aici au fost consemnate cu atenție și respect cele mai semnificative evenimente culturale ale județului Bistrița-Năsăud, fie că vorbim despre festivaluri, lansări de carte, concerte, tradiții sau inițiative menite să păstreze vie identitatea noastră culturală. Publicația a știut să ofere spațiu oamenilor de cultură, creatorilor, artiștilor și tuturor celor care, prin munca lor, dau strălucire acestui ținut încărcat de istorie și frumusețe, care a dat culturii naționale personalități remarcabile precum George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Andrei Mureșanu, Ion Pop Reteganu, Ioan Căianu – Românul, Mitropolitul Nicolae Bălan, foarte mulți academicieni, etc.
Ca manager al Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, apreciez în mod deosebit felul în care ziarul a sprijinit constant proiectele și inițiativele instituției noastre, devenind un partener de încredere în promovarea culturii tradiționale, a patrimoniului și a valorilor bistrițene și năsăudene.
Iar ca interpret al cântecului tradițional năsăudean, simt o bucurie aparte văzând cum Răsunetul a păstrat și transmis mai departe, prin cuvânt și imagine, mai nou prin emisiuni filmate, transmise online, frumosul și autenticitatea folclorului nostru promovând tinerii interpreți și aducând elogii binemeritate, artiștilor consacrați.
Fie ca această prestigioasă publicație să ajungă la sufletul și inimile cititorilor, încă multe decenii de acum înainte, cu alte zeci de mii de numere, aducând în casele lor știri pozitive, valori culturale autentice, povești de viață și motive de mândrie pentru oamenii județului nostru.
La mulți ani, «Răsunetul»! La cât mai multe ediții care să aducă tihnă, lumină, echilibru și cultură în comunitatea bistrițeană!
Alexandru Pugna
Manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Interpret al cântecului tradițional năsăudean
Citiţi şi:
- La mulți ani, MENUȚ MAXIMINIAN, director al ziarului ”Răsunetul”!
- “Răsunetul”, la numărul 5000
- La mulți ani cu sănătate, succes în toate, tihnă și împliniri tânărului colonel în retragere Ioan Andrecuț!
- Nuntă în familia „Răsunetul”! Casă de piatră, Denisa şi Alin
- La mulţi ani, MIA DAN, nume de referință al cântecului popular!

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 15:27
Festivalul Toamnei la Grădinița Năsăud Joi, 14:58
Bărbat de 42 de ani, din Maieru, cu alcoolemie record: 2,25 mg/l alcool pur în aerul expirat! Joi, 13:06
Toamnă de poveste la Grădinița Ştrumfii Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Dorel de Bistrita -
Mie, 11:05
Frate Robert, schimbati-l pe Bolojan asta... ca va duce la " sapa de lemn " cu teoriile si metodele...
Ica Timiș -
Mar, 23:55
Susțin ca fiecare școală să aibă obligatoriu acces la un medic psihiatru specializat în lucrul cu...
Pop V. -
Mar, 16:33
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid...
Aniversări
Cu prilejul zilei de naștere, cotidianul „Răsunetul” transmite urări de sănătate, bucurii și împliniri Oanei Andreica, șef al Serviciului Public...
Fie-ne îngăduit precucernice părinte VASILE COSMIN MOLDOVAN, preot paroh la Archiud, să vă adresăm în moment de aniversare a zilei de naştere cele...
În ceas aniversar, îi adresăm doamnei NAZARICA MIRELA ARIEŞAN, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud, multă...























Adaugă comentariu nou