Alocaţiile copiilor, majorate din aprilie, vor fi plătite în luna mai

Ani Bob, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, a anunţat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că alocaţiile de stat pentru copii, majorate începând cu luna aprilie, vor intra în conturile beneficiarilor în luna mai.

         Aşa cum se ştie, pentru copiii între 2 şi 18 ani, cuantumul alocaţiei va creşte de la 84 lei la 150 lei, iar pentru copiii mai mici de doi ani şi copiii cu handicap cu vârsta de până-n 18 ani, de la 200 la 300 lei.

         Potrivit directorului executiv Ani Bob, în luna martie, în evidenţele AJPIS B-N figurau 58.892 beneficiari, pentru care a fost achitată suma de 5,7 milioane lei aferentă alocaţiilor de stat. Pentru luna aprilie sunt 59.070 beneficiari, sumele care vor fi plătite în luna mai fiind de 9,835 milioane lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5