Alt actor, aceleași piese?
Interogației prilejuite de lansarea în cursa electorală a profesorului universitar doctor Adrian Titieni, rector la Univesitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, candidat propus de către PNL BN pentru ocuparea fotoliului de primar al Bistriței, care a avut loc astăzi la sediul din municipiu al partidului - vom încerca să răspundem, precum celebrul rabin, în cîteva trepte esențiale, prin: DA, BA și ... VICEVERSA. Pentru că pretendentul este realmente un actor de succes, cu verb articulat la purtător, care nu-și va abandona caratele talentului interpretativ și, cică, la cei 53 de ani pe care-i va împlini în curâd, mai dispune de forța fizică și mentală, de a pendula ritmic, între cele două cetăți „B”.
În conformitate cu fotogramă prezidiului, staful local și județean compus din copreședinții: Tuță și Hangan, respectiv, Dolha și Curtean au cuvântat, scurt, la obiect și, evident, laudativ-curtenitor, iar jurnaliștii și, mai cu seamă, știristele de față s-au dovedit, percutanți și mai ales, insistente de a ieși cu orice preț, la rampă.
Din alocuțiunea rostită de universitar am reținut că vrea să asigure urbei, în mandat, nu numai „continuitatea în istorie”, ci cu deosebire „strălucire în evoluție” de o asemenea manieră încât, localnicii să nu mai râvnească la un vetust statut de „oraș al pensionarilor”. Cum va realiza asemenea deziderate urmează a ne desluși ulterior, printr-un „program clar și bine structurat”. Oricum acest lucru se va petrece după ce candidatul își va încheia, în curând, mandatul de rector. De unde și apreciera noastră că: va deveni un alt fel de actor, cu dorința și putința(?) de a regiza, dar și juca, aceleași piese, dintr-un repertoriu al promisiunilor, care sunt puse pe tapet, într-un anume ritm, de peste un sfert de veac, de mai toți politicienii.
Citiţi şi:
- Prof. univ. dr. Adrian Titieni, candidatul PNL pentru Primăria Bistriţa
- Personalități marcante transmit mesaje pentru bistriţeni de Ziua Culturii Naţionale într-un eveniment realizat de Ministerul Culturii, Primăria Bistrița și Palatul Culturii Bistrița
- Scrisoare de la ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pentru Mihai Berbunschi, manager Palatul Culturii din Bistriţa
- Un Actor – Florin Piersic / Un Spectacol – Verein Romania / Un Roman – Actor- Anthropos V
- Un Actor – Florin Piersic / Un Spectacol – Verein Romania / Un Roman – Actor- Anthropos III
Comentarii
Actor autentic în devenire actor politic autentic. Locul faptei: scena bistriţeană. Să vedem cum o să aplaude spectatorii! Mai sigur că mulţi o să huiduie ca de fiecare dată. Dacă nici un asemenea personaj nu-i potrivit, atunci cine? Om vedea.
Adaugă comentariu nou