Am reauzit gongul după 20 de ani
-
View the full image
foto
Sâmbătă, 23 mai, de la ora 17, la Sala Sporturilor din Bistriţa s-a desfăşurat prima ediţie a Cupei municipiului la box. Cei prezenţi în sală au putut reauzi, după 20 de ani, din nou gondul sportului cu mănuşi. Organizatorii acestei gale – Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Primăria municipiului Bistriţa au invitat sportivi din oraşe cu tradiţie în acest sport, cum sunt: Voinţa Cluj, Luceafărul Dej, Tg. Mureş, CSM Suceava, LPS Baia Mare, Progim Gheorgheni, Torpedo Zărneşti, CSM Cluj, CS Botoşani, lor adăugându-li-se şi CSM Bistriţa.
Comportare de excepţie a sportivilor de la CSM Bistriţa, antrenaţi de către antrenorul emerit, prof. Nicolae Zăpârţan, ajutat de către Alin Balmoş şi Stelian Lăcătuş, aceştia învingând pe linie, dintre 20 de boxeri doar doi pierzând, un număr record de victorii.
Cele mai frumoase partide, gustate de spectatori, au fost cele feminine, iar cele mai interesante s-au dat spre finalul galei, întrecându-se Alin Balmoş jr. (CSM Bistriţa) învingându-l pe Iustin Buruiană (CS Botoşani), Ciurean Cristian câştigând în faţa lui Szilart Gerely (Tg. Mureş), iar partidele dintre Avram Marius (CSM Bistriţa) şi Puiu Paul (CSM Bistriţa), doi prieteni foarte buni atât în ring cât şi în afara lui, a fost o adevărată finală. Ultima partidă a adus faţă în faţă pe Szabo Eygrey (CSM Bistriţa) şi Botean Crăciun (CSM Cluj), învingând sportivul nostru.
Printre cei prezenţi în sală au fost secretarul de stat Doina Adriana Pană, deputatul Radu Moldovan, deputatul Ioan Ţintean, senator Ioan Sbârciu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean – Mihai Bumb şi Luca Iancu, inspectorul şcolar general adjunct Pop Gheorghe, directorul DJS – Raul Zanca, primarul Teodor Ovidiu Creţu, Ştefan Sângeorzan – primar Feldru şi Ioan Moga – primar Dumitriţa.
Sponsorii competiţiei: SC Tivoli (Istrate Ioan Fuji), SC Adi şi Pet, Petrică Bolfă, SC Salix, Călin Harşianu, Ciui Gheorghe, Pop Florin, SC Hobby Star şi SC Prisma SRL.
În final, directorul CSM Bistriţa – Adrian Moldovan – a mulţumit tuturor participanţilor la această gală pentru sportivitatea de care au dat dovadă, cât şi spectatorilor prezenţi la acest eveniment şi, nu în ultimul rând, oficialilor bistriţeni.
Citiţi şi:
- Bistriţenii anului 2013, premiaţi de Consiliul Judeţean
- Record de 16 medalii de aur pentru bistriţeni
- Sportivii din Bistriţa, în topul clasamentelor interne la tenis de masă
- Tenis de masă. Ioana Sîngeorzan, campioană națională la simplu, Adela Strună, la dublu feminin! Echipele CSM Bistrița, pe podium!
- Peste 200 de sportivi au luptat pentru Cupa Bistriţa la tenis de masă. CSM Bistriţa s-a impus majoritar
Adaugă comentariu nou