Ambasadori muzicali, la Beclean
Centrul Misionar Cultural şi Social „Sf. Apostol Andrei” Beclean, a găzduit un recital vocal-instrumental „Muzica Fără Frontiere” în organizarea Primăriei oraşului Beclean şi a Clubului Copiilor Beclean.
În cadrul acestui eveniment s-a desfăşurat un recital vocal-instrumental , având în program lucrări de Richard Clayderman, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Giacomo Puccini şi Erik Satie, în susţinerea unui grup de artişti din Belgia, care au adus în faţa auditoriului muzica compozitorilor amintiţi mai sus. Pe lângă muzica compozitorilor respectivi, belgienii au interpretat şi câteva piese din folclorul belgian, dar şi din muzica altor popoare.
Ca replică la evoluţia belgienilor, în faţa publicului spectator, prezent în număr mare în sala Centrului Misionar Cultural şi Social „Sf. Apostol Andrei”, au evoluat şi artişti beclenari, în frunte cu Onorel Choşu, profesor de muzică la Clubul Copiilor şi Lucaci Samuel, elev la Cercul De muzică, aceştia aducând pe strunele vioarei şi acordurile pianului, arii din „Balada” lui Ciprian Porumbescu şi din muzica populară românească.
Prezenţi la concert, protopopul ortodox din Beclean , pr. Doru Zinveliu şi P.C. pr. Claudiu Zinveliu, au adus mulţumiri oaspeţilor belgieni, oferindu-li-se acestora o iconiţă, care-l reprezintă pe Sf. Apostol Andrei, ocrotitorul României şi al Catedralei ortodoxe din Beclean, iar un grup de tineri ai Centrului Cultural şi Social „Sf. Ap. Andrei”au oferit oaspeţilor din Belgia buchete de flori, obţinându-se din partea belgienilor promisiunea că acţiunea se va repeta, bazele unei colaborări viitoare fiind puse prin vizita la Beclean a delegaţiei belgiene, totodată obţinându-se efectuarea unei vizite de aceeaşi natură în Belgia.
Trebuie reţinut faptul că prin organizarea acestui eveniment la Centrul Misionar Cultural şi Social „ Sf. Apostol Andrei”, acesta îşi intensifică activitatea, impunându-se ca un nucleu cultural în efervescenţă în oraşul de pe Someş, Beclean.
Adaugă comentariu nou