Amelie Nothomb – Catilinarele

Amelie Nothomb conform wikipediei, este o scriitoare belgiană de limbă franceză. Este fiica unui ambasador belgian și nepoata omului politic Charles-Ferdinand Nothomb, descendentă unei ilustre familii bruxelleze care a adus provincia Luxemburg regatului Belgiei. Copilăria și adolescența ei sunt de fapt o lungă călătorie prin lume, cu opriri mereu provizorii: își petrece primii trei ani de viață în Japonia, urmează China (Beijing), S.U.A. (New York), Bangladesh, Birmania și Laos. În 1984, își începe la UniversiteLibre de Bruxelles studiile de filologie. Din 1992, în fiecare toamnă, publică un roman, imediat trecut în fruntea listei de bestselleruri.

Catilinarele este o mică operă de artă literară despre persecuţie psihologică, plasată într-o atmosferă apăsătoare şi în final insuportabilă. Încă de la primii paşi în text, ne găsim martori la povestea lui Emile şi a lui Juliette, care s-au cunoscut în copilărie, s-au căsătorit fără a avea copii, apoi s-au retras în liniştea provinciei. Pe scurt, şi-au împlinit visul: au propria casă şi îşi pot trăi bătrâneţea în tihnă. Însă vecinul de vis-a-vis, obezul şi tăcutul domn Bernadin, se dovedeşte a fi o prezenţă neaşteptată. Situaţia este tolerată de cei doi până când musafirul se încrustează ca un diamant preţios în viaţa familiei prin vizite zilnice regulate. Domnul Bernadin se aşază într-un fotoliu, bea cafeaua pe care cuplul i-o oferă cu amabilitate, nu scoate un cuvânt şi iese pe uşă la oră exactă. Emile şi Juliette nu îndrăznesc să fie nepoliticoşi şi să-l invite afară atunci când devine un real deranj, delăsare ce va avea urmări grave și anume, transformarea lui Emile din profesorul perfect într-un ucigaş lipsit de scrupule.

Senzaţia care persistă este una de sufocare şi revoltă faţă de cuplul acesta mult prea împiedicat în politeţuri nejustificate şi care pur şi simplu nu se poate debarasa de oaspete. Un oaspete cu o soţie de asemenea obeză, numită generic “chistul”, şi care are o tentativă de suicid în propriul garaj în urma unui accident al acesteia.
Paradoxul face ca lectura să fie lejeră, deşi din multe puncte de vedere grotescă şi generatoare de curiozităţi cu privire la întorsura pe care o va lua povestea. Tensiunile care se creează între personaje rămân ca o cicatrice şi nu se anunţă dispuse să renunţe la terenul pe care îl cuceresc.

De departe unul din cele mai bune romane semnate Amélie Nothomb, Catilinarele este de citit la gura sobei sau într-un cadru care să amplifice sentimentul dat de carte.