20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei

Când mă gândesc la limba franceză (așa cum se întâmplă, uneori, să gândim la o limbă și, mai târziu, să gândim în acea limbă, ca o formă a unui rafinament lingvistic,  deja), de Ziua Francofoniei, sărbătorită cu bucurie de cei ce vorbesc sau îndrăgesc limba lui Balzac, Voltaire, Hugo, Dumas, Baudelaire, Verlaine, și a lui Proust, Eluard, Malraux, Sartre, Camus, Butor, Bruckner, Sarraute, Duras, Exupery, Stendhal, Moliere, Barthes, Michel Houllebecq, Roland Barthes, Amélie Nothomb, Michel Tournier, Patrick Modiano, Alain de Botton, dar și a lui Eugen Ionesco, Matei Vișniec, Annie Ernaux (o parte din câți am citit), nu pot să nu mă gândesc la profesorii mei, de la care am învățat franțuzește, și pe care îi scriu în continuarea listei de scriitori: Vasile Garbașevschi și Ioan Pașcu, la care se adaugă Eugen Pleșca, al cărui spirit european ne- a deschis orizonturi literare.

Când vine Ziua Internațională a Francofoniei, care acum 38- 39 de ani nu exista  (România, 30 de ani de aderare la OIF), gândul la profesorii noștri de limba franceză este ca un imn de slavă și de recunoștință, adus profesorilor de la care am învățat franțuzește, într- un laborator fonic, cu magnetofon, cu căști, ascultând povești, cântece, petrecând în liniște ore cu o tablă neagră, pe care se așezau cuvinte, numite ,,străine". Și care s- au dovedit a fi ,,ne- străine", prin influența lor, față de cele ,,ne- străine", ce se pot transforma în ... atât de străine!

Profesorilor de franceză le ofer acest gând liber, pentru ca, peste ani, și la ei să se gândească elevii de acum...