Amenzi și produse retrase de la comercializare de inspectorii DSVSA BN, în urma neregulilor constatate
În perioada 21.03 - 10.04.2025, inspectorii DSVSA Bistrița-Năsăud au efectuat controale oficiale în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, pieţele agro-alimentare precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul şi în unităţile de alimentaţie publică.
Cu ocazia controalelor oficiale au fost verificate următoarele aspecte: respectarea prevederilor legale la sacrificarea mieilor; comercializarea cărnii de miel; comercializarea ouălor şi produselor din ouă destinate consumului uman; comercializarea laptelui şi a produselor din lapte; comercializarea peştelui şi a produselor de pescuit.
"În perioada menţionată, inspectorii D.S.V.S.A. Bistrița-Năsăud au efectuat 254 controale pentru verificarea modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat", a transmis directorul executiv Ioan Bogolin.
Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 130.200 lei şi 8 avertismente, au fost retrase de la comercializare şi dirijate pentru distrugere 9.676 kg carne de porc în valoare de 280.604 lei, 719.83 kg produse din carne în valoare de 6.510,65 lei, 62 kg oase garf în valoare de 505,23 lei, 102 kg produse lactate în valoare de 1.000 lei, 170 kg orez în valoare de 1.074 și 1,83 kg produse de patiserie în valoare de 57,5 lei.
Citiţi şi:
- Peste 260 de controale ale inspectorilor DSVSA. Sancţiuni de 19.000 lei
- DSVSA BN a început controalele premergătoare sărbătorilor pascale. Consumatorii pot sesiza nereguli la telefon 0263.224974!
- Peste 170 controale ale inspectorilor DSVSA. Trei amenzi, în septembrie
- Amenzi şi produse neconforme confiscate de inspectorii DSVSA BN
- Amenzi şi produse alimentare confiscate, în urma controalelor, de inspectorii DSVSA BN
Adaugă comentariu nou