Angajata unei case de amanet, indusă în eroare de un client. Bijuteria amenetată nu era din aur
Poliţia a fost sesizată luni despre faptul că angajata unei case de amanet din oraşul Năsăud, o tânără de 20 de ani, din comuna Dumitra, a fost indusă în eroare cu privire la amanetarea unui lanţ, pretins a fi din aur.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că la casa de amanet s-a prezentat un bărbat, de 30 de ani, din comuna Măgura Ilvei, însoţit de un alt bărbat, cu intenţia de a amaneta un lanţ, pretins a fi din aur, cu greutatea de 70 de grame. Tânăra a verificat lanţul şi a încheiat un contract de amanet pentru suma de 4.800 de lei, dar pentru că nu a avut siguranţa verificării efectuate, a procedat la înmânarea a 2.300 de lei, urmând ca diferenţa să o achite pe parcursul aceleeaşi zile. Odată cu reverificarea lanţului, angajata casei de amanet a constatat faptul că acesta nu era din aur”, informează Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Citiţi şi:
- O casă de schimb valutar şi una de amanet, sancţionate
- O tânără din Rodna a pretins că a fost lovită și deposedată de 10.000 lei, după ce a pierdut banii la jocuri de noroc
- Tânărul de 21 de ani, victimă a accidentului de la Rusu Bârgăului, transferat la Cluj! E în comă indusă
- Ce avantaje ai dacă lași un laptop la amanet online?
- Bărbat din Vâlcea, reținut. Este cercetat pentru înșelarea unei case de amanet din Bistriţa
Adaugă comentariu nou