Ansamblu turistic pe muntele Heniu. Primarul Aurel Horea: Un proiect care poate transforma comuna Ilva Mică într-o destinație turistică de referință!

Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, anunță că autoritățile locale au primit finanțare europeană pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate ce ar schimba complet fața comunei Ilva Mică. Potrivit acestuia, este vorba despre un proiect care poate transforma comuna Ilva Mică într-o destinație turistică de referință!
"Nu vorbim doar despre dezvoltare. Vorbim despre o nouă identitate construită în jurul naturii, experienței și calității, care ar putea să creeze locuri de muncă, să atragă turiști și să stimuleze economia locală!
Propunem un ansamblu turistic și recreativ multifuncțional, pe muntele Heniu, gândit pentru a aduce oamenii mai aproape de natură – într-un mod modern, sustenabil și activ tot anul.
Atracția principală? Un bob de vară spectaculos (~850 m)
Parc de aventură pentru toate nivelurile (~20.000 mp)
Parc tematic în pădure, pentru relaxare și evenimente
Camping modern (100–150 persoane)
Clădire multifuncțională cu restaurant, spații de evenimente & SPA
Parcare organizată pentru acces facil", a explicat primarul Aurel Horea, într-o postare pe pagina de facebook.
Toate aceste facilități ar urma să fie susținute de infrastructură modernă și soluții sustenabile: energie verde, utilizarea responsabilă a resurselor și integrare naturală în peisaj.
Detalii complete:
* Bob de vară (~850 m)
Atracția principală – instalație modernă, sigură, cu coborâre controlată, integrată în relief, destinată tuturor categoriilor de vârstă. Va genera flux constant de vizitatori și va deveni punctul de atracție al zonei.
* Parc de aventură (≈20.000 mp)
Trasee suspendate între copaci, tiroliene, zone de cățărare și activități educative, organizate pe niveluri de dificultate. Un spațiu pentru energie, distracție și conexiune cu natura.
* Parc tematic în pădure seculară de fag
Alei pietonale, foișoare, zone de relaxare și amfiteatru în aer liber. Un loc dedicat liniștii, culturii și experiențelor în natură, cu elemente tematice și educative.
* Camping modern (100–150 persoane)
Zone pentru corturi și unități de cazare tip container, pavilion central, spații comune și facilități moderne – totul integrat discret în peisaj.
* Clădire multifuncțională (~1300 mp)
Nucleul ansamblului, care va include:
– recepție și informare turistică
– restaurant și cafenea
– spații pentru evenimente, workshopuri și activități educative
– birouri administrative și punct de prim-ajutor
– centru SPA și wellness, destinat relaxării și completării experienței turistice
* Parcare organizată (~250–300 locuri)
Amenajată cu soluții permeabile și integrare naturală, asigurând acces facil și sigur pentru vizitatori.
* Centrală fotovoltaică (~100 kW) – energie verde pentru autoconsum
* Rețea electrică proprie, dimensionată pentru funcționare eficientă
* Utilizarea responsabilă a resurselor locale de apă
* Soluții cu impact redus asupra mediului
* Materiale naturale și integrare peisagistică
Este un proiect gândit pentru viitor:
✔️ Implementare etapizată
✔️ Costuri reduse de exploatare
✔️ Adaptabilitate și dezvoltare în timp
✔️ Funcționare eficientă, tot anul!

Comentarii

21/04/26 15:57
Relu

Păstrând proporțiile, din punct de vedere turistic pentru Ilva Mică vârful Heniu Mare din Munții Bârgăului reprezintă ceea ce este Muntele Tâmpa pentru Brașov. Prin comparație, la începutul anilor '70, pe Tâmpa a fost construit un releu de televiziune împreună cu restaurantul «Panoramic» de unde se deschide o panoramă superbă a orașului Brașov. Tot prin anii '70 și pe Heniu Mare a fost construit releul de televiziune, o lucrare de mare complexitate.
(Vezi: https://timponline.ro/releul-de-televiziune-de-pe-heniu-ne-arata-lumea-d...)
Iată că la mai bine de 50 de ani de la construirea releului, pe Vârful Heniu Mare se conturează o dezvoltare turistică în anii următori, prin construirea unui bob de vară cu o lungime de aproximativ 850 de metri, a unui parc de aventură, precum și o clădire dotată cu restaurant, zonă de evenimente și spa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5