APIA: Depuneri cereri motorină utilizată în agricultură

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că, până la 31 octombrie 2014 inclusiv, se depun cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul III / 2014.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Valoarea se calculează în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro-leu utilizat anual la calculul accizelor, respectiv 1,7975/litrul de motorină.
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1229/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli în funcţie de sectorul (vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare) în care îşi desfăşoară activitatea.
Pentru sectorul vegetal, odată cu cererea trimestrială de plată se va depune şi copia cererii unice pe suprafaţă sau documentul care atestă înscrierea în Registrul plantaţiilor viticole avand in vedere ca verificarea suprafetelor lucrate de fermieri se va face prin compararea datelor (suprafetele si grupele de culturi).
Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
În baza prevederilor art. 13 - 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare, beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5